Am avut multe momente frumoase in “dulcele targ al Iesilor”, dar poate cele mai frumoase au fost cele cateva zile libere petrecute intr-o primavara tarzie... Am trecut atunci, aproape peste tot, pe unde pasii LUI - ai POETULUI NEPERECHE, au atins aleele, potecile, pietrele si celelalte caldaramuri ale capitalei moldave. Negasindu-mi un companion de cursa - mai mult sau mai putin lunga – n’am intrat la Bolta Rece, ci am trecut doar pe la poala sa si a Copoului. Am revazut din nou “plopii fara sot” si ajungand in varful dealului de la Bucium am privit intreg orasul, care o data cu parfumul florilor de tei ma trecea in pragul melancoliei, din urma plecarii LUI, a Eminescului.
As minti, daca n’as recunoaste deschis ca m-a durut a sa lipsa - care in scurta vreme avea sa porneasca o noua si dureroasa veriga a lantului ce ne apropie si separa, el EXISTAND dar nemai fiind aici ci in eternitate. Intamplarea face ca unul din locurile, prin care se face trecerea in cealalta parte a lumii sa se numeasca, la Iasi, chiar Eternitatea; insa EL nealegand – ci asa cum li se intampla tuturor celor deosebiti, nimerindu-I-se – a trecut spre nemurire, murind la Bucuresti, apoi asezandu-se “peste masura de obosit” la Belu. Dar Eminescu n’a murit ci - ca mai tot timpul - a plecat undeva, poate intr-o calatorie catre intreaga lume, catre locurile unde a mai fost si unde atunci nu se stia ca EL este ori poate spre locurile unde - desi netrecand pe acolo – oamenii il stiu ca este.
Imi dau seama acum ca, chiar daca nimeni nu s-a ocupat in mod special de acest aspect al vietii poetului, el a fost un mare cutreierator(“fiind baiet paduri cutreieram…”) si un neostenit calator. La inceput calatori in jurul casei de la Ipotesti, prin padurile din prejma acesteia, la balta unde se scalda ori dadea razboaie cu broastele; crescand mai apoi pleca pentru scoala la Cernauti(1859-1863), de aici la Sibiu, se pare ca trecu de asemenea pe la Brasov(impreuna cu trupa de teatru Tardini-Vladicescu), de unde veni la Botosani(1864-1865), ca mai apoi sa se reantoarca la Cernauti(1865-1866). Dupa moartea lui Aron Pumnul, in vara anului 1866 Eminescu paraseste Cernautul, plecand – dupa spusele lui George Calinescu – “pe jos, cu un bat in mana” si cu “un strait pe umar” spre Ardeal.
Itinerariul sau se pare a fi urmat Valea Dornei, apoi pe apa Muresului pana la Targul Mures. Aici fu luat in trasura, de doi seminaristi imbracati - in costume populare, pana la Blaj – locul considerat de poet a fi cel “de unde a rasarit soarele romanismului”. Dupa ce saluta – asemeni lui Asachi la Roma – din varful Hulei, Mica Roma poetul pleca in august la Alba Iulia - unde se tinea adunarea “Asociatiunii”- abatandu-se insa si prin Bucerdea-Granoasa(Satul natal a lui Maiorescu).
Drumul poetului continua spre Sibiu de unde trimis de N.Densusianu ajunse la popa Bratu(bunicul dinspre mama a lui Octavian Goga) din Rasinari, care-l dadu in grija unui taran pentru a-l trece peste munti. In “regat” drumurile poetului – insotind trupele de teatru ale lui Iorgu Caragiale si Pascaly – trecura pe la Giurgiu, Bucuresti si majoritatea oraselor muntene(1867). Anul urmator incepu din mai un turneu cu trupa lui Pascaly in Ardeal, trecand prin Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad, Oravita. Dupa ce la recomandarea lui Pascaly, poetul este angajat la Teatrul National din Bucuresti(29 septembrie 1868), pleaca cu trupa intr-un turneu in Moldova, pana la Cernauti. “Cules de pe drumuri” de catre tatal sau Gheorghe Eminovici, este trimis pentru continuarea studiilor la Viena.
Va reveni insa in tara in 1871, impreuna cu Slavici si cu alti membri ai societatii academice ”Romania Juna” din Viena pentru a organiza – inflacarati de focul sacru al dragostei de patrie si popor – o emotionanta serbare prilejuita de implinirea a 400 de ani de la sfintirea Manastirii Putna. La manifestare au mai aprticipat A.D.Xenopol – care a tinut discursul oficial – si foarte tanarul viitor geniu al muzicii romanesti Ciprian Porumbescu.
Revenit la Viena – unde ramane pana in toamna lui 1872 – poetul se ocupa de studiile sale, pentru desavarsirea carora pleaca mai apoi la Berlin. De aici va pleca, insotit de o prietena, intr-o scurta excursie – cu trenul, in clasa a III a - la Potsdam, de unde va culege ceva amintiri de vreme ce v-a scrie si cateva versuri la modul:
“Zice Darwin, tata Darwin,
Cum ca omul e-o maimuta –
Am picior de maimutoi,
Milly – nsa de pisicuta
Si ma urc in tren cu graba
Cu o foame de balaur,
Intre dinti o pipa lunga,
Subsuori pe Schopenhauer
S-acum suiera masina.
Fumul pipei lin miroasa,
Sticla Kummel ma invita,
Milly – mi ride. Ce-mi mai pasa!”.
Dupa studentie vor urma Iasul, Bucurestiul, mai apoi Venetia, Florenta, Liman(langa Odesa) si Hall. Ultimele calatorii in strainatate sunt facute dupa decalansarea bolii poetului si se pare ca lasasera pe poet indiferent.
Orice s-ar zice, genialitatea poetului a fost ajutata si de aceste calatorii, care cu siguranta I-au oferit posibilitatea unor schimburi interculturale, documentari si a acumularii unei arhive imense de imagini care mai apoi vor fi fost developate, cliseu dupa cliseu. O buna parte a acestor voiaje s-au petrecut in perioada studiilor, fiind insotite si de lecturi aprofundate, care mai apoi s-au regasit, suprapunandu-se imaginilor, in temele abordate.
Cele prezentate au incercat repunerea in evidenta a unei fatete, poate mai putin retinute a poetului calator, asemeni dorului pe care si acum - la atata timp - ni-l presara in suflet, odata cu parfumul florilor de primavara-vara, cu toate culorile lor si ale restului vegetatiei, cu ciripitul pasarelelor si cu linistea tarzie a noptilor, odata cu lecturarea ori relecturarea versurilor sale.
Dor de poet, dor de calator, dor de duca, dor de Eminescu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu